Logo Mast Image

Despre noi

SRGHNP

Societatea Română de Gastroenterologie şi Hepatologie Pediatrică (SRGHP) este o asociaţie nepatrimonială, apolitică, independentă faţă de organele de stat sau politice, constituită prin liberul consimţământ al membrilor ei şi acţionând cu respectarea legilor în vigoare în România şi în conformitate cu Statutul societăţii.

SRGHP este persoană juridică română ce are scopuri medicale, sociale şi umanitare.

Scopul SRGHP este promovarea tuturor acţiunilor ce vizează diagnosticul, tratamentul, urmărirea bolnavilor cu afecţiuni gastroenterologice şi hepatologce şi a bolilor asociate, alături de integrarea lor socială.

Obiectivele SRGHP:

  1. susţinerea şi dezvoltarea bazelor de diagnostic si tratament existente;
  2. cursuri, stagii practice de pregătire, publicaţii pe teme de gstroenterologie şi hepatologie efectuate în clinică sau în alte spitale din ţară;
  3. publicarea revistei Jurnalul Român de Pediatrie, cu apariţie trimestrială şi a unor materiale informative cu scop de educaţie sanitară;
  4. ocrotirea sănătăţii copiilor cu boli gastroenterologice şi hepatologice prin procurarea de medicamente, aparatură medicală de investigaţie, controale periodice;
  5. constituirea de premii speciale, burse pentru activităţi deosebite în acest domeniu;
  6. activităţi de informare şi educaţie pentru sănătate;
  7. contacte permanente cu Societatea de Gastroenterologie şi Hepatologie a adulţilor şi cu societăţi de gastroenterologie pediatrică din alte ţări;  
  8. colaborarea cu clinicile de pediatrie din ţară şi străinătate, în special cu cele cu profil de gastroenterologie în vederea stabilirii unor programe comune de cercetare, schimburi de experienţă.

 

MTWTFSS
27282930123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Contact

SRGHNP
Str. Crisan nr. 5,
400177, Cluj-Napoca
Tel: 0264-432334
Email: contact@srghnp.ro
CUI: 9627179

Cotizatie 2023

Pentru a nu va pierde calitatea de membru al SRGHNP va rugam sa achitati cotizatia pentru anii 2022-2023.

Membrii SRGHNP cu cotizatia platita la zi au acces la congresul national cu taxa redusa.

Cotizatia: 150 lei/an

Cont bancar:

  • RO03RNCB0106026577700001
  • Banca Comerciala Romana
  • CUI: 9627179